În perioada 20–24 aprilie 2026, Universitatea din București, prin Facultatea de Studii Interdisciplinare, a găzduit programul intensiv mixt CIVIS „Transnational Cooperation, European Values, and Policies in Higher Education: Perspectives and Challenges”, reunind 36 de studenți din universitățile partenere ale alianței.
Programul a combinat prelegeri academice, ateliere interactive și vizite de studiu, oferind participanților o perspectivă integrată asupra influenței valorilor și politicilor europene asupra învățământului superior. Activitățile au inclus sesiuni dedicate Inițiativei Universităților Europene și memoriei integrării europene, ateliere de proiectare colaborativă, precum și vizite de studiu la Ruse (Bulgaria) și la Casa Europei din București, completate de activități socio-culturale, precum tururi ghidate și participarea la un concert la Ateneul Român.
Pe parcursul programului, studenții au lucrat în echipe internaționale pentru a dezvolta proiecte prezentate în cadrul unui seminar final, urmat de o sesiune de reflecție și ceremonia de acordare a certificatelor. Dincolo de componenta academică, participanții au avut oportunitatea de a deveni parte a unei rețele internaționale de studenți și mentori interesați de provocările contemporane din învățământul superior. Programul a fost organizat în parteneriat de Universitatea din București (coordonator), Eberhard Karls Universität Tübingen, Sapienza Università di Roma, Universidad Autónoma de Madrid și National and Kapodistrian University of Athens.


